Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Dramatism în O2 Arena! Andy Murray s-a calificat în finala Turneului Campionilor după o bătălie epică cu Miloș Raonic. A fost cel mai lung meci din istoria competiției

Dramatism în O2 Arena! Andy Murray s-a calificat în finala Turneului Campionilor după o bătălie epică cu Miloș Raonic. A fost cel mai lung meci din istoria competiției

Andy Murray, principalul favorit la Turneul Campionilor, l-a învins sâmbătă, scor 5-7, 7-6, 7-6, pe Milos Raonic, numărul patru mondial, în semifinalele competiției de la Londra și va juca în ultimul act cu învingătorul dintre Novak Djokovic și Kei Nishikori.

Andy Murray s-a calificat în finala turneului de la Londra, după un meci maraton, de 3 ore și 38 de minute cu Milos Raonic. Toate cele trei seturi au fost extrem de echilibrate, meciul devenind cel mai lung din istoria competiției! Prima manșă a fost câștigată de sportivul canadian, cu 7-5, break-ul decisv a fost reușit de Raonic la scorul de 5-5.

Al patrulea favorit a început bine și setul secund și a câștigat pe serviciul adversarului la 1-1, însă Murray a replicat și a făcut rebreak-ul. S-a ajuns în tiebreak, câștigat de favoritul publicului.

Setul decisiv a fost plin de dramatism, câștigătorul fiind decis în urma unui tiebreak. Murray a condus cu 5-3, 6-5, și 8-7, ratând toate cele trei oportunități de a închide meciul. A patra șansă de meci a fost cu noroc pentru sportivul scoțian, care s-a impus cu 10-8.

Andy Murray (29 de ani) nu a câștigat niciodată Turneul Campionilor în cele șapte participări, fiind semifinalist în 2008, 2010 și 2010. În ultimii doi ani, britanicul nu a depășit faza grupelor.

Andy Murray este în premieră lider mondial ATP și primul jucător din Marea Britanie care reușește această performanță, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1973. Britanicul a avut un an senzațional, cu 11 finale în 12 turnee și 75 de victorii. Murray a câștigat opt trofee în 2016: Roma-zgură, Queen’s-iarbă, Wimbledon-iarbă, Jocurile Olimpice-hard, Beijing-hard, Shanghai-hard, Viena-sală și Paris-sală.